Monday, 20 January 2020

Niciodată nu avem suficient

Lăcomia și dezvoltarea personală


Oricât de mult și multe am realiza în viața noastră întotdeauna este loc de mai mult. Adică odată ce am realizat dezideratul de a ajunge mai sus ne vom obișnui cu noua viață, și vom dori mai mult.

Și anumiți psihologi și dezvoltatori personali, așa numiții guru ai succesului, ne îndeamnă să vrem mai mult, să nu ne plafonăm, să urcăm mereu, mereu...
Adică să fim și mai lacomi decât lacomii.

Și pentru că din fire omul este egoist, lacom și orgolios va accepta fără prea multă trudă sfaturile acestor minți luminate.

Când într-un final omul lacom care a tras cu dinții toată viața lui să fie și mai sus, în toamna vieții când se va uita în urmă va avea mândria nebună că undeva, cumva, pentru o scurtă perioadă de timp, a cucerit lumea.
Și va trăi ultimele lui zile doar prin amintiri, încercând să ignore faptul că pentru a cuceri lumea a călcat peste cadavre, a pierdut prieteni, rude, familie.
Singur în altarul plin cu diplome și medalii din pustia lui locuință, cuceritorul lumii își așteaptă sfârșitul copleșit de remușcări dar cu mândria înălțată de triumful lui efemer.

Cuvinte cheie: succes, cucerire, guru, dezvoltare personală, lacom, egoism, mândrie.
Alte articole recomandate:

No comments:

Post a Comment