Monday, 20 January 2020

Niciodată nu avem suficient

Lăcomia și dezvoltarea personală


Oricât de mult și multe am realiza în viața noastră întotdeauna este loc de mai mult. Adică odată ce am realizat dezideratul de a ajunge mai sus ne vom obișnui cu noua viață, și vom dori mai mult.

Și anumiți psihologi și dezvoltatori personali, așa numiții guru ai succesului, ne îndeamnă să vrem mai mult, să nu ne plafonăm, să urcăm mereu, mereu...
Adică să fim și mai lacomi decât lacomii.

Și pentru că din fire omul este egoist, lacom și orgolios va accepta fără prea multă trudă sfaturile acestor minți luminate.

Când într-un final omul lacom care a tras cu dinții toată viața lui să fie și mai sus, în toamna vieții când se va uita în urmă va avea mândria nebună că undeva, cumva, pentru o scurtă perioadă de timp, a cucerit lumea.
Și va trăi ultimele lui zile doar prin amintiri, încercând să ignore faptul că pentru a cuceri lumea a călcat peste cadavre, a pierdut prieteni, rude, familie.
Singur în altarul plin cu diplome și medalii din pustia lui locuință, cuceritorul lumii își așteaptă sfârșitul copleșit de remușcări dar cu mândria înălțată de triumful lui efemer.

Cuvinte cheie: succes, cucerire, guru, dezvoltare personală, lacom, egoism, mândrie.
Alte articole recomandate:

Saturday, 18 January 2020

Mândria românului reîntors în țară

Aproape toți românii plecați la muncă în Occident în momentul când revin în țară în concediu sau definitiv vin cu un aer de mândrie. O mândrie specifică doar lor.

În subconștientul lor ei au realizat ceva măreț, și sunt mândri de asta.
Au respirat aer străin, în special cel occidental. Aerul acela pe care ceilalți români muritori de rând nu au avut ocazia să îl respire. Iar asta îi face speciali.

Plus că în Occident, indiferent că au făcut bani sau nu, că au executat munci pe care în România mândria îi împiedica să le presteze, dar au trăit printre oameni cu portofele groase - asta da motiv de mândrie.
Cuvinte cheie: români, străinătate, occident, muncă, mândrie.
Alte articole recomandate: revizuirea educației, săraci îmbrăcați de firmă, molima gunoaielor.
Linkuri externe: panica colesterolului, cocoș în casă, gândacii cuceresc lumea.

Monday, 6 January 2020

Revizuirea educației

Încă din primii ani de școală am învățat că:
"Ana are mere."
ceea ce este bine, e bine că are mere. Se spune că:
Un măr pe zi te ține departe de doctori.
Dar apoi vin alte propoziții, și strică tot farmecul.
De ce nu rămânem la noțiunea de bază:
"Ana are mere" și atât?
Pe vremea mea învățăm și:
Cățeluș cu părul creț
Fură rața din coteț,
Și se jură că nu fură,
Dar l-am prins cu rața în gură.
Păi aici e problema. Dacă de mici suntem învățați să furăm și să negăm chiar și prinși în fapt.....

Thursday, 26 December 2019

Săraci dar îmbrăcați de firmă

Cu siguranță că a te îmbrăca în Gucci este extravagant. Dar mai sunt multe alte firme branduri care nu sunt exclusiviste.

Eu spre exemplu sunt sărac. Adică nu îmi permit concediu afară din țară, nu îmi permit autoturism, etc.
Dar așa sărac cum sunt mă încalț cu Puma, am haine Superdry, Nike, etc.

Asta pentru că există un proverb:
Sunt prea sărac pentru a mă îmbrăca ieftin!

Există însă o categorie de oameni care au luat acest proverb și l-au dus pe culmile habotniciei.
Locuiesc într-o coșmelie de casă dar au BMW X5.
La fel cum alții ies la plimbare gătiți cu cele mai bune haine arătând impecabil, în timp ce în locuința lor gunoiul și mizeria se simt acasă.

Cuvinte cheie: Gucci, Nike, Puma, îmbrăcăminte, încălțăminte, sărac, firmă

Thursday, 12 December 2019

Molima gunoaielor

Așa cum nu prea poți scăpa de purici, la fel nu putem scăpa nici de gunoaie.
Gunoaie menajere, gunoaie din producție, gunoaie din construcții, gunoaie din mass-media, gunoaie cu două picioare...

În special gunoaiele astea bipede sunt precum o molimă - moare unul, apar cinci în locul lor. 

În decursul timpului s-au tot încercat eradicarea gunoiul acesta dar nu s-a reușit.
Au fost folosite două medicamente: religia și educația, dar fără prea mare succes.


Mai poți citi și:

Linkuri externe:


Monday, 25 November 2019

Și totuși se învârte precum un titirez

Acest articol este recomandat doar celor ce știu să citească mai mult decât rubrica horoscop
Pământul se învârte când urci scări - așa sună o reclamă la TV.
Adică dacă te învârtești spre stânga sau dreapta (precum politicienii oportuniști) după un timp totul se va învârti cu tine: amețeală.

Dacă și Pământul se învârte, deși mă îndoiesc, dacă și roata aia pătrată a norocului se învârte, deși mă îndoiesc, dacă ne învârtim cu toții în jurul cozii fără să spunem ce avem pe suflet, deși mă îndoiesc că o vom face vreodată....

Dacă totul este o învârtitoare gigantică și fără sfârșit precum circuitul apei în natură? Deși mă îndoiesc.

Dar dacă! Tot ce credem noi că este real de fapt este iluzie? Interesant nu? - deși nu vom afla niciodată.
Dar învârtindu-ne noi așa prin viață și luptând mereu cu morile de vânt, și visând mereu la utopii, și încercând să facem și să dregem, și .... surpriză! În ultimele clipe ale vieții crezi că ne mai pasă???

Tuesday, 19 November 2019

Chefi la cuțite fără cuțite

De ce oare cuțitul ar trebui să ne ducă cu gândul la bucătărie?


De ce nu farfurie, sau cratiță?
Ar fi ceva de genul:
Chefi la cratiță - aiurea. Cratița este ocupată de misogini.

Dar cuțite? Pe bune?
Cuțitul poate fi armă albă, chiar și în bucătărie.

Dincolo de titlul acesta cuțitar, emisiunea este un adevărat succes, mai ales că pe acolo se zărește și Gina Pistol.

Despre mâncărurile gătite acolo... Sincer nici 10 nu am mâncat sau voi manca vreodată.

Poftă bună la privit Chefi la Cuțite!
și
Pentru pofticioșii înrăiți: poftă mare la lins ecranul TV-ului!